În primul trimestru al anului 1973, Michel Foucault va susține la Collège de France aceste treisprezece prelegeri cu privire la „societatea punitivă”, examinând modul în care se formează relațiile de justiție și adevăr care guvernează dreptul penal modern și explorând ceea ce le leagă de apariția unui nou regim punitiv care încă predomină în societatea contemporană.

Această serie de cursuri, care se presupune că a fost pregătitoare pentru Supravegherea și pedeapsa, lucrare ce va fi publicată în 1975, este analizată complet diferit, mergând dincolo de sistemul penitenciar și îmbrățișând întregul ansamblu al societății cu economie capitalistă, în mijlocul căreia apare o gestionare specială a diversității ilegalităților și a relației lor suprapuse.

Întreaga studiu se concentrează pe un material istoric până acum nepublicat, referitor la economia politică clasică, cu Quakerii și cu „dissenterii” englezi, cu caritatea lor – ei sunt cei care introduc corecția în sistemul penal și de asemenea, relevanța eticizării timpului de muncă.

Prin critica adusă lui Hobbes, Foucault ne oferă o analiză a războiului civil, care nu este războiul tuturor împotriva tuturor, ci o „matrice generală” care permite să înțelegem funcționarea strategiei penale, care nu vizează atât criminalul, cât inamicul interior.

Societatea punitivă are o poziție printre textele majore despre istoria capitalismului. "Științele omului" se dovedește că sunt întotdeauna, în sensul nietzschean, „științe morale”.

„Aceasta a fost centrul interesului meu: închisoarea ca formă socială, adică ca formă prin care puterea este exercitată în interiorul unei societăți – modul în care puterea extrage cunoștințele necesare pentru a fi exercitată și pe baza căreia va distribui ordine, porunci, instrucțiuni. Astfel, am putea căuta imaginile care simbolizează forma puterii.

Avem imaginea medievală a tronului, punct de unde monarhul ascultă și judecă: este forma de la predică a puterii. Avem apoi forma absolutistă a capului care ordonă corpului, care se impune: este forma primordială a puterii așa cum apare pe coperta lui Leviathan. În cele din urmă, avem imaginea modernă a unui centru din care radiază privirea care supraveghează și controlează, unde ajunge un flux de cunoștințe și din care se emană un flux de decizii: este forma centrală a puterii.

Părerea mea este că pentru a înțelege instituția închisorii, ar trebui să o studiem în profunzime, adică nu atât pe baza teoriilor penale sau a conceptelor de drept, nici pe baza unei sociologii istorice a criminalității, ci punând întrebarea: în ce sistem de putere funcționează închisoarea?”

Michel Foucault