Când în Europa de Vest rămășițele Imperiului Roman nu erau decât mici state slabe, Constantinopolul rămânea capitala unui stat puternic și bine organizat. A fost un stat cu structuri administrative, cu o legislație care se moderniza și se adapta nevoilor sale, cu o monedă care circula în întreaga lume, din Mediterana până în Extremul Orient, cu un sistem educațional care a păstrat cultivarea limbii și culturii grecești.

A fost un imperiu care s-a bazat pe o societate ierarhizată, care a lăsat celor care au venit după el, pe lângă propria sa viziune asupra creștinismului, și unele dintre capodoperele artei mondiale. Această imperială datorează Europa de azi existența sa: Dacă Imperiul Bizantin nu ar fi oprit timp de atât de mulți ani arabi, selgiucizi și otomani, Occidentul nu ar fi avut timp să își revină.

Aceasta este una dintre răspunsurile pe care Judith Herrin le oferă la întrebarea "Ce este Bizanțul". Autoarea bizantinologă a cărții foarte citite "Femei în purpura" ("Okeanida" 2002) își ghidează cititorul prin toate aspectele acestui imperiu fascinant dar și plin de surprize care a dominat scena Istoriei timp de mai bine de o mie de ani.