Dumnezeu ne-a descoperit mărirea omului. Faptul că Hristos a fost, este și va rămâne pentru totdeauna o dovadă că omul este atât de măreț, atât de misterios de profund, încât nu doar că poate conține - ca un templu - prezența divină, dar poate și să se unească cu Dumnezeu, să devină `de natura divină împărtășitor`, după cum spune apostolul Petru.

Și totuși, oricât de mult ar devia omul de la chemarea sa, oricât de nevrednic ar deveni pentru aceasta, nu va avea niciodată o relație cu Dumnezeu mai prejos decât cea a paternității și nu va înceta niciodată să aibă locul său de fiu sau fiică a Celui Preaînalt.

Ceea ce se descoperă în Hristos și prin Hristos este că ceea ce are cea mai mare importanță este fiecare persoană în parte. Că Hristos trăiește și moare pentru fiecare dintre noi, că nu-L interesează mulțimile, ci fiecare om în parte.

Lumea antică cunoștea națiuni și seminții, cunoștea slujitori și stăpâni, avea categorii de oameni, așa cum lumea modernă distinge categorii, tipuri și grupuri. Dumnezeu cunoaște doar oameni vii - bărbați și femei.