Slomo Venezia (n. 1923), evreu din comunitatea evreiască italiană din Salonic, a fost transportat în aprilie 1944, la vârsta de 21 de ani, în Auschwitz-Birkenau, unde a fost integrat în corpul Sonderkommando, din care este unul dintre puținii supraviețuitori.

Aceste "corpul special" erau însărcinate de SS să golească camerele de gazare și să ardă corpurile victimelor, înainte de a fi duși și ei la execuție după câteva luni de "serviciu". La sfârșitul războiului, nu mai erau decât câteva zeci de supraviețuitori, dintre care foarte puțini au vorbit, și chiar și aceia doar fragmentar, despre această perioadă.

Slomo Venezia este singurul om care a reușit să povestească toată istoria sa, călătoria sa în adâncurile unui iad pământesc. Narațiunea lui Slomo Venezia, directă și fără fisuri, confirmă cuvintele lui Primo Levi: "Capturarea și implementarea ideii acestor așa-numite 'corpi speciali' a fost cea mai demonică și întunecată crimă a național-socialismului."

Marturia terifiantă a lui Slomo Venezia, care se desfășoară prin conversația sa cu Beatrice Prasquier, relatează cu o sinceritate absolută doar ceea ce a văzut el însuși, oferind detalii insuportabile care dezvăluie ororile crimei în toată amploarea sa. Nu ocolește nici barbaria responsabilului cu crematoriul, execuțiile în masă și funcționarea neîncetată a camerelor de gazare și a crematoriilor.

Așa cum spune caracteristic Simone Weil: "Am citit foarte multe mărturii ale prizonierilor, care de fiecare dată mă fac să revin la viața din lagăre. Cea a lui Slomo Venezia se deosebește, deoarece este singura mărturie completă a unui membru supraviețuitor al Sonderkommando... Prin această narațiune concisă, revin la viață fețele îmbătrânite, ochii epuizați, resemnați și terorizați ai tuturor bărbaților, femeilor și copiilor pe care îi va întâlni pentru prima și ultima dată..."