Textul acesta al lui Pietro Maria Bardi (1900-1999) cu titlul original “Cronaca di viaggio” („Jurnal de călătorie”) a fost publicat în revista italiană Quadrante în septembrie 1933. Bardi descrie lucrările și, în general, povestește experiența grecească a membrilor celui de-al IV-lea Congres Internațional de Arhitectură Modernă (Congrès internationaux d’architecture moderne – CIAM) din 1933 de la Atena.

Jurnalist și intelectual de renume, important colecționar de opere de artă, critic de artă și activist cultural, Bardi era organic legat de fascismul italian și, în același timp, de arhitectura italiană modernă. El și echipa sa de la Quadrante aspirau să evidențieze „o nouă arhitectură a epocii fasciste”, adică să provoace un fel de reînnoire culturală în arhitectură, însă „în cadrul revoluției fasciste.

Misiunea italiană la cel de-al IV-lea Congres Internațional de Arhitectură Modernă a participat la grupul de aproximativ o sută de arhitecți care s-au îmbarcat pe „Patris II” al lui Leonidas Empericus din Marsilia, au urmărit lucrările pe vas și la Atena, iar ulterior au participat la călătoriile din primele zile ale lunii august în Cyclade și Peloponez.

Textul lui Bardi despre cel de-al IV-lea Congres Grecesc are imediatul caracter al unui reportaj jurnalistic. Așa cum notează în introducerea sa Andreas Iakoumakatos, „este un text revelator și de încredere, cu informații corecte și descrieri vii, fascinante ale locurilor și oamenilor, un autentic „text de călătorie” pentru Grecia din 1933.

Se dezvăluie evident cu plasticitate obsesia autorului pentru Grecia clasică, în timp ce pentru cea modernă el prezintă o privire lejeră de antropolog cu o sensibilitate și o pătrundere rare. Am putea spune că publicarea acestui text în Quadrante elibera în sfârșit sentimentele de emoție, admirație și venerație pentru lumea antică grecească care fuseseră cumva înecate în congres, din moment ce erau considerate „în afara subiectului” în raport cu raționalismul, atmosfera și obiectivele acestuia.

În special pentru italieni, călătoria este un fel de „ întoarcere la rădăcini”, rădăcini culturale și ontologice, ale celei mai profunde și autentice Mediterane. În plus, proiecția CIAM de la Atena și „imnul închinat Greciei” al lui Bardi constituie o confirmare a dualității substanței modernismului italian (și, în general, a arhitecturii moderne), substanță clasică și, în același timp, mediteraneană.

Experiența Atenei din 1933 reprezintă pentru italieni confirmarea faptului că, conform viziunii corbuzieriene, Parthenonul trebuia fără îndoială să constituie măsura oricărei căutări și oricărei determinări a rădăcinilor clasice ale arhitecturii moderne.