Faust, dorind împlinirea scopurilor nobile ale vieții, acceptă să fie ajutat de Satan în această privință. Acceptă ca Mefistofel să-i ia sufletul în momentul în care scopurile lui vor fi fost împlinite. Mefistofel, firește, nu are în minte să-l ajute în atingerea vreunui scop nobil, ci doar să-l tragă în nămol.

Îl cunoaște pe un fată pură, Margarita. Și, deși Faust simte la început pulsul nobil al dragostei adevărate, sub influența lui Mefistofel, uită totul pentru a se arunca doar în plăcerea senzuală și delectare. Astfel, sacrifică fericirea iubitei sale și devine cauza pierderii ei, dar și a propriei sale căderi.

Însă nu trece mult timp până când momentul amar al regretului lui Faust apare, când simte puterea conștiinței naționale care îl va proteja de orice abateri viitoare. Astfel, drumul pe care Mefistofel l-a adus pentru a-l distruge, l-a condus la degringoladă, dar și la înălțarea morală.

Tot ce rămâne de văzut de către cititorul primei părți a operei este realizarea celui de-al doilea element al voinței divine și a ideii principale a poetului. Astfel, a doua parte se ocupă de drumul interior și exterior pe care, urmându-l, Faust reușește, prin cercetarea și munca continuă, să ajungă la conștientizarea frumosului, la umanismul pur și liber, la autocontrolul înțelept.