Doamne, acum înțeleg totul! Salvează-mă, salvează-mă, cu orice preț...! Dacă într-un astfel de moment de conștientizare de sine ne-ar apărea brusc înaintea noastră Mântuitorul sau ne-ar trimite un înger al Său sau orice sfânt al Său, pentru a ne avertiza cu o voce severă și a cere să ne pocăim practic, schimbându-ne viața, probabil că am accepta.

Dar ce s-ar întâmpla dacă, în locul îngerului sau al sfântului, sau al propriei Sale prezențe, Hristos ne-ar trimite aproapele nostru (și anume pe acela pe care nu îl iubim și care ne-ar chinui) și ne-ar adresa întrebarea vitală "Te-ai pocăit în cuvinte sau în fapte?".

Atunci am uita cuvintele noastre, ne-am suprima emoțiile, ne-am renega pocăința și am striga: "Dispari de aici! Nu voi mai fi pedepsit de Dumnezeu din cauza ta, tu nu îmi vei da o lecție și nu mă vei conduce tu la viața nouă".

Am lăsa să treacă atât oportunitatea cât și persoana trimisă de Domnul pentru a ne deveni consecința păcatelor noastre, povara pe care o vom purta cu răbdare; ar merge pierdut chipul care a fost trimis pentru a ne vindeca și a ne conduce cu umilință în Împărăția lui Dumnezeu, chipul care ne-ar face să acceptăm toate cu disponibilitate din mâinile lui Dumnezeu.