„Cetatea noastră este în ceruri”, spune apostolul Pavel (Fil. 3, 20). Viața noastră, gândirea noastră, cotidianul nostru, reflecția noastră, perspectiva noastră, nu au legătură cu cele pământești, cu cele temporale, cu cele spațiale. Ci au legătură cu cele veșnice, cu cele spirituale.

Oricâte ai dobândi în această lume sunt puține. Indiferent câți ani vei trăi - chiar și o sută cincizeci - sunt foarte puțini. Orice ai face, moare. Ce lucru înfricoșător, însă, să trăiești de pe acum, prin cultivarea gândirii virtuților, în stare de împărăție veșnică a lui Dumnezeu, unde „nu este durere, nu este întristare, nu este suspin, ci viață nesfârșită”. Aceasta este relația noastră cu timpul: să-l transformăm în veșnicie.

Și doar spunând acestea, te bucuri! Dar imaginati-vă să le și trăiești! Și aici ne cheamă Biserica. Pentru că Biserica doar acest lucru trăiește. Nu o interesează nimic altceva. Și abordează și cotidianul cu duhul veșniciei.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]