În primăvara anului 1851, un cartograf englez activ, Thomas Abel Brimage Spratt, ajunge în Creta. Călătoria sa pe insulă a fost o căutare romantică a ruinelor și a locurilor antice. El identifică câteva dintre cele mai importante situri arheologice, precum Faiyum, Malia, Zakros, Lato și portul ridicat al Falasarna.

În același timp, ne lasă marturii valoroase despre societatea cretană și circumstanțele istorice într-o perioadă nu foarte cunoscută, între cele două mari revoluții, din 1821 și 1866. Câteva decenii mai târziu, arheologii din Europa vin cu cartea lui în mână și confirmă observațiile sale perspicace folosind uneltele lor, adesea fără a-i recunoaște contribuțiile inovatoare.

Un spirit neliniștit, el schițează peisaje, citește inscripții, studiază mediul, geologia, păsările și plantele, vorbește cu oamenii și descrie condițiile în care trăiesc. Pe lângă minunata sa descriere a nunții cretane, el înregistrează materiale valoroase pentru folclorul și antropologia Cretei.

La 150 de ani distanță, Nikos și Maria Psilaki refac călătoria lui Spratt. Ei vizitează aceleași locuri, observă peisajul și schimbările acestuia și fac comentarii extinse asupra textului original.