A FOST O DATĂ ca niciodată un bătrân vrăjitor bun la suflet, care își folosea magia cu generozitate și înțelepciune pentru a-și ajuta vecinii. În loc să dezvăluie adevărata sursă a puterii sale, pretindea că poțiunile, vrăjile și antidoturile lui ieșeau singure dintr-un mic ceaun pe care îl numea „oala norocoasă”. Oameni de departe veneau la el cu problemele lor, iar vrăjitorul amesteca cu bucurie în oala sa și le rezolva pe toate.

Acest vrăjitor adorabil a trăit până la adânci bătrâneți și apoi a murit, lăsându-i fiului său unic toate bunurile sale. Însă fiul avea un caracter complet diferit față de tatăl său blând. În opinia lui, oricine nu știa magie era inutil, și adesea nu era de acord cu obiceiul tatălui său de a oferi ajutor magic vecinilor.

După moartea tatălui, fiul a descoperit ascuns în vechea oală un pachețel cu numele său pe el. L-a deschis sperând să găsească aur, dar în loc de asta a găsit o papucă groasă și moale, prea mică pentru piciorul lui și fără pereche. Pe o bucată de pergament din interiorul papucului erau scrise cuvintele: Îți doresc din inimă, fiul meu, să nu ai niciodată nevoie de ea.

Fiul a blestemat mintea slăbită de bătrânețe a tatălui său și a aruncat papuca în oală, hotărât să o folosească de acum înainte pe post de coș de gunoi.