Explic: Ieșind din atelierul lui Kammă, simt că grădinile proiectate și echipamentele lor, pe care tocmai le-am observat în atelier, fac ca strada Muntelui Verde să tindă să coincidă cu idealul lor din care, parcă, au absorbit un caracter ideal.

În timpul întoarcerii, strada Muntelui Verde a încetat să mai fie reală și a devenit semnificație. Grădinile emoțiilor imature constituie o proiecție a unei anumite reprezentări interioare, deci a unei stări.

Într-un mod ciudat, experiența psihosomatică a acestor planuri există deja în noi înainte să le vedem. Aici a vedea înseamnă a-ți aminti. În aceste grădini, planul nu se limitează la condiția sa reprezentativă, ci revine ca „eterotopie”.

În acești termeni, coexistența mai multor puncte de vedere și practica spațială a colajului de design (fără urme de proveniență recognoscibile), sau a mostrelor vizuale, care este accentuată de artistă, capătă o altă dimensiune.

[Extras din textul de prezentare al editorului sau publicației]