A existat luptători care, deși au trecut prin foc și sabie, niciodată nu au urât, nu s-au răzbunat. Au băut paharul amar al înfrângerii, otravă a persecutării, dar au arătat înțelegere chiar și compasiune pentru inamic. Aveau o inimă mare, ca un ocean, și au putut să spele în ea nedreptățile celor care i-au persecutat. De aceea au câștigat recunoașterea și aprecierea atât din partea prietenilor, cât și din partea „dușmanilor”. Un astfel de luptător a fost și Mihail Liaroțos.

Om care, prin atitudinea vieții sale, a întruchipat etica și valorile comunistului. […] Nu te-am negat niciodată, viața tinereții mele iubite. Și cât mă avant, cu atât mai înrădăcinat mă simt alături de tine. Nicio bucurie nu poate depăși gustul amar al anxietății tale, al sacrificiului tău pentru ceva mai bun. Misiune! Ce poate dori inima mai mult? Fericit că am fost condamnat să trăiesc mistuit de focul tău.

Mihail Liaroțos. Epilogul poemului său „Nu te-am negat niciodată” din colecția sa de poezii „de la ORA PRIMELOR până la NOUA”.