Noțiunea modernă de revoluție, legată în mod indisolubil de ideea că parcursul istoric face brusc un nou început, că o istorie complet nouă, care nu a fost niciodată cunoscută și niciodată spusă, urmează să se desfășoare, era necunoscută înainte de cele două mari revoluții de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Înainte de a se implica în ceea ce a ajuns să fie o revoluție, niciunul dintre protagoniști nu avea cea mai mică presimțire despre care va fi intriga noului dramă. Cu toate acestea, din momentul în care revoluțiile au început să-și urmeze parcursul, și cu mult înainte ca cei care au participat la ele să știe dacă încercarea lor va sfârși în victorie sau în dezastru, inovația dramei și semnificația mai profundă a intrigii sale deveneau evidente pentru actori și spectatori.

Cât despre scenariul, fără îndoială, a fost emergența libertății: în 1793, la patru ani după izbucnirea Revoluției Franceze, într-un moment în care Robespierre își putea defini puterea ca "despotismul libertății" fără a se teme că va fi acuzat de paradox, Condorcet a rezumat ceea ce toți știau deja: "Cuvântul 'revoluționar' poate fi aplicat doar revoluțiilor al căror scop este libertatea". (Hannah Arendt)

Inspirația din tradițiile politice ale antichității, experiența controversată a marilor revoluții ale vremii moderne (franceză, americană, rusă) și revizuirea radicală a fenomenelor critice ale lumii contemporane - precum relația dintre război și revoluție, "problema socială" în legătură cu politica, distincția dintre eliberare și libertate - compun această lucrare clasică, semnată de cea mai importantă filozofă politică a secolului XX.