Cum am pierdut pe Apo. Presiunea timpului și a evenimentelor este terifiantă pentru toți. Ambasadorul se consultă cu liderul kenyenilor, care îi arată mașina din mijloc din convoiul celor cinci vehicule.

Ieşim pe poarta de ieşire a reşedinţei, ambasadorul, Ocalan, eu şi Dilan. Pe Ocalan îl avem în mijloc. Ajungem la mașina indicată. Un kenyan deschide uşa din spate și Apo intră pe bancheta din spate, în timp ce încercăm să intrăm împreună cu el ambasadorul și cu mine.

Kenyenii ne împiedică, așa cum o împiedică și pe Dilan, care încearcă să intre în mașină, iar când își dă seama că nu poate, îi cere lui Apo să coboare și să ne întoarcem în reședință. Ambasadorul și cu mine ținem ușile mașinii deschise, ca să nu plece. Kenyenii lasă să se înțeleagă că se tem de posibilitatea ca unul dintre noi să fie înarmat și îi spun ambasadorului că până la avion, responsabilitatea pentru Apo o au ei.

Așadar, la o astfel de oră, cuvinte de acest fel. Întunericul, presiunea evenimentelor și sentimentul că ești complet singur în gestionarea unei astfel de situații nu îți permit să te comporti altfel. Continuul 'dă-l afară', injuriile, obscenitățile și inexistența Atenei ne conduc la locul în care ne aflăm. Să nu putem întoarce cursul evenimentelor...

Apo a rămas pe bancheta din spate, singur, și urmărește dialogul ambasadorului cu kenyenii în engleză....