Noua acestă carte este compusă, după cum am menționat anterior, din două părți. În prima parte, există monologuri din lucrări care au fost scrise la începutul și în mijlocul epocii noastre, care a început după război. Atunci, în momentul în care optimismul domnea că totul va merge bine și toți se vor restabili cu succes.

Heroii acestor prime monologuri nu bănuiesc nimic, optimismul epocii nu le permite suspiciuni și îndoieli cu privire la situațiile pe care le trăiesc. Acționează, perfect armonizați cu strigătele vremurilor moderne, au mușcat deci adânc din tablă și nu știu unde calcă și unde se află, pur și simplu alergă fără suflare și stresați, încercând să-și realizeze visurile pe care alții le-au promis.

Cu toate acestea, ceea ce trăiesc nu este atât de simplu, iar fiindcă sunt încă oameni foarte vii, sub suprafața optimismului și a bucuriei voite, în subconsțiința lor funcționează forțele veșnice ale destinului care aspiră să iasă la suprafață și să-i informeze din timp înainte să fie prea târziu.

Cu toate acestea, crusta suprafeței este încă foarte dură, aproape impermeabilă, astfel că apar vibrații, mici cutremure și pulsații care generează comportamente și reacții la limita comico-tragică. Toate aceste forțe care nu găsesc o ieșire pentru a deveni cuvinte și cunoștințe, ci rămân tăcute, învăluite în mister, devin idei obsesive, acțiuni extreme și iraționale, explozii histerice care îi chinuie pe eroi și încearcă să ne informeze pe noi ca public despre ceea ce se întâmplă, provocând râsul sau mila noastră.

În a doua parte, toate monologurile au fost scrise recent. Epoca în sfârșit și-a arătat fața reală. Vitrajul optimismului a fost sfărâmat de pietrele opresiunii zilnice. Oamenii au încetat să mai creadă în strigătele ei și sunt obligați să le urmeze prin șantaje financiare. Iluziile au dispărut. Lucrurile s-au înseriat.

Acum, ceea ce îi chinuie li se permite să exprime și să aducă la suprafață. Ceea ce li se întâmplă este atât de teribil, încât, chiar dacă vor să ignore, nu pot. Se află aproape de un sfârșit, iar noua începută care urmează să înceapă nu preconizează a fi foarte plăcută.

În momente de singurătate, își depun durerea, îndrăznesc să recunoască ceea ce trăiesc, dar le este absolut imposibil să înțeleagă cauzele. Haosul care va urma, dacă își dau seama de cauze, îi sperie și îndură șantajele financiare ale guvernelor ca pe un ultim act de prelungire. Așa cum puteți înțelege, atmosfera din a doua parte este mai grea, deoarece există multe îndoieli cu privire la tipul de continuitate.

[Extras din textul introducerii ediției]