Rugăciunile folosite de profesorul Nicolae A. Margioris (1913-1993) au fost foarte multe și, în majoritatea lor, nesolicitate, adică spontane, naturale, din inimă, pe care le-a recitat înainte de masă sau înainte de începerea lecțiilor pe care le preda sau în excursii cu elevii săi sau în mod privat în spațiul său personal.

Destule dintre rugăciunile sale au fost înregistrate pe casete, în cărțile sale sau în manuscrise și fotocopii pe care profesorul le oferea elevilor săi, rezultând un material extrem de bogat, din care am ales cele mai reprezentative și esențiale pentru a le prezenta în această lucrare, așa cum s-a făcut și cu poeziile sale, care de asemenea conțineau aceleași elemente exprimate însă într-o formă poetică alegorică.