Care este viitorul Pământului? Va supraviețui exploatării nechibzuite a resurselor sale naturale sau se va transforma într-o planetă-găleată, îngropându-l și pe distrugătorul său?

Această aceeași știință –care distruge mediul prin utilizarea sa imprudentă–, prin metoda experimentului ales, dezvăluie adevărata imagine a Universului, schimbând de fiecare dată „dogma” sa. De la Pământul plat, centrul Universului, am ajuns la Pământul sferic, care se rotește în jurul unei stele umile, pierdute la marginea Galaxiei.

După confirmarea triumfală a Teoriei relativității –care la început a fost ridiculizată de comunitatea științifică– și demontarea fizicii newtoniene, ce altceva urmează oare? Ce altceva va fi revizuit? Poate ceea ce credem despre satelitul nostru natural, Luna.

„... originea și istoria Lunii rămân o mare enigmă, în ciuda eforturilor depuse în această direcție de atâția și atâția oameni de știință remarcabili în ultimii o sută cincizeci de ani”. Dr. Harold Urey, 1893-1981, Premiul Nobel pentru Chimie în 1934, pentru descoperirea deuteriului (izotop al hidrogenului).

Ce se întâmplă cu Luna? Discursul său acoperă exact discul Soarelui, este anormal de mare pentru un satelit al Pământului, iar forța cu care o atrage Soarele este de două ori mai mare decât cea a Pământului și totuși rămâne în orbita sa.

Cu aceste și multe alte inexplicabile lucruri care bântuie știința și rămân fără răspuns până în prezent, se ocupă autorul în această lucrare, adoptând punctul de vedere că percepția omului asupra lumii care îl înconjoară este, prin definiție, imperfectă, având o capacitate limitată de a înțelege „totalitatea”. Pe de altă parte, trage semnalul de alarmă pentru distrugerea pe care avariția omului o cauzează mediului, dar profund speră că, în cele din urmă, umanitatea, în ciuda greșelilor sale, va supraviețui, cu sau fără supraveghere „străină”.