Măreția creației cinematografice a lui Orson Welles, prezentată prin filme-capsulă în istoria celei de-a 7-a Arte, cât și de-a lungul timpului - în mod conștient sau inconștient - încercând să fie trecută în lumea uitării, rămâne întotdeauna ca un punct de referință, ca un reper cinematografic, care inovează, deschide posibilități pentru o vizionare ulterioară a semnificațiilor vizuale și, în același timp, mobilizează reflecția personală.

Toate acestea, de fapt, într-o epocă în care pare că în cinematografie totul - sau aproape totul - a fost deja spus, iar disconfortul în găsirea de noi semnificații și modalități de exprimare este evident.

Panagiotis Doikos, în calitate de teoretician al limbajului cinematografic, încearcă aici o cercetare detaliată - film cu film - a logicii formelor, care stă la baza particularității universului welish.

(...)[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]