Trăim în absurd, forțele de producție fiind mai dezvoltate ca niciodată, iar situația majorității covârșitoare a oamenilor se înrăutățește. Iar aceasta nu se aplică doar Greciei, ci întregii lumi capitaliste.

Una dintre cele mai stridente fațete ale acestui absurd constă în faptul că, în loc ca timpul câștigat prin automatizare să conducă la eliberarea oamenilor de povara muncii forțate, acesta ia forma șomajului, în timp ce, simultan, exploatarea celor care continuă să muncească se intensifică.

Asta se datorează faptului că clasa dominantă a capitaliștilor, în fața noii realități, nu se autoelimină de bunăvoie, așa cum susțin unii (de exemplu, Negri), ci pentru a-și menține proprietatea privată asupra mijloacelor moderne de producție și puterea, accentuează și mai mult contradicțiile sistemului, cu principalul victimă fiind muncitorii.

Și toate acestea, în timp ce astăzi, cu progresul științei și tehnicii, este posibil, cu condiția overturnării capitalismului, ca timpul liber să devină dominant și să fie acesta, și nu gradul de exploatare a omului de către om, măsura bogăției.

În această direcție, se susține că, în cadrul unei lupte revoluționare de poziție, reducerea drastică a timpului de muncă - fără reducerea salariilor și intensificarea muncii - și nu păstrarea lui, trebuie să devină o revendicare de luptă imediată pentru mișcarea populară și pentru structurile sale, un bastion ce trebuie ocupat imediat.