De ce însă credea și gândea cineva toate aceste aberații nemuritoare timp de epoci întregi atât de tenace? De ce mii și zeci de mii de nevinovați și escroci, conduși de preoți, le-au băgat în minte, de ce, de-a lungul secolelor, au distrus idealele clasice ale culturii grecești antice, au transformat "înțelepciunea acestui lume în nebunie" (1 Cor. 1, 20), de ce au aruncat atât Răsăritul, cât și Apusul în tot acest nămol întunecat al ignoranței și superstițiilor, al înșelăciunilor relicvelor, al miracolelor și pelerinajelor, au îngropat spiritual popoarele acolo, de ce au eliminat educația generală din școli, au sacrificat întreaga educație și au așezat-o sub creștinism.

De ce au echivalat fanteziile lor teologice cu sensul lecției, astfel încât chiar și Toma de Aquino putea să numească aspirația către cunoaștere "păcat", în măsura în care nu vizează "cunoașterea lui Dumnezeu".