Terapia psihologică, așa cum știm cu toții mai mult sau mai puțin, are de-a face în principal cu trecutul nostru traumatizat care revine din când în când și se amestecă în viața noastră prezentă, cerând vindecare. Cu răni lăsate de vechile dureri, vechii fiori, vechile privări, frustrări, trădări, eșecuri, învățături false și înșelătoare, comportamente greșite ale părinților și ale tuturor celor pe care psihanaliza îi numește „persoanele importante din viața noastră”. De regulă, aceste dificultăți, privări și răni lasă fiecăruia un simptom de bază: lipsa încrederii în sine.

Lipsa iubirii de sine. Lipsa curajului de a căuta și de a urmări cu seriozitate ceea ce dorește cu ardoare, de a-și lua în serios visele, pentru ca acestea să nu devină fantezii fără realitate și sucuri de viață. Deoarece părintele m-a trădat, nu merit nimic... Deoarece am fost înșelat de profesorul pe care îl admiram orb, sunt un prost. Deoarece prima mea dragoste m-a părăsit, nu sunt capabil să câștig iubire. După atâta durere simțită atunci, nu pot să mai simt niciodată ceva asemănător.