Democrit este ultimul mare cosmolog în lunga serie a filosofilor naturali sau fiziologi presocratici, așa cum îi numește Aristotel, și prima minte universală (mens universalis) din Istoria Filosofiei.

În opera sa, el concentrează toată efortul predecesorilor săi de a defini ființa lumii și sensul existenței. În același timp, combinând opiniile filosofilor anteriori și abordând în special pozițiile eleatilor, el avansează mult mai departe decât indicațiile inițiale ale teoriei atomilor, pe care le-a propus mentorul său, Leucip.

Democrit de asemenea este caracterizat în mod special ca o mare minte sintetică a secolului al V-lea î.Hr. Adică nu s-a concentrat doar asupra problemei cosmologice, care a tulburat gândirea marilor săi predecesori timp de aproape două secole, ci îl interesează toată cunoașterea filosofică acumulată până atunci, poate ar trebui să spunem mai bine cunoașterea umană, în ansamblul ei.

Problema cosmologică însă, în propria sa gândire, găsește expresia sa finală, teoria atomică 'închide' căutarea presocratică referitoare la substanța lumii, adică întrebarea despre ce este lumea, despre ființă și esență.

[Extras dintr-un text de prezentare a editurii sau a publicației]