Controlul monopolic al statului de către Dreapta, perpetuat în timp, genera deja, la începutul anilor '60, o problemă de supraviețuire politică pentru politicienii de centru (majoritatea dintre ei provenind din tradiția venizelistă). Aceștia, așadar, au fost nevoiți să își pună deoparte ambițiile de lider și să înainteze în crearea unei formațiuni politice uniționale, E.K.

Însă, din prima clipă s-a depus efort pentru a se asigura în noul organism politic o conducere colectivă și un echilibru intern, dinamica evenimentelor a transformat liderul său, Georgios Papandreou, într-o persoană extrem de puternică, dar și pe Andreas Papandreou într-un pol de putere internă... A fost o evoluție greu acceptată de ceilalți baroni ai taberei.

Numita „Apostazie” din 1965 a fost, în mare parte, reacția vechii echipe de conducere împotriva liderului. Însă, deoarece s-a realizat într-un mod și cu manevre care au stârnit în societate un sentiment de trădare, de conspirație și de predare a vechiului partid democrat în fața adversarului său istoric, adică al Coroanei, Apostazia i-a adus lui G. Papandreou o popularitate pe care nu o avusese vreodată în trecut.

În timp ce adversarii săi îl considerau acum – în special în măsura în care acesta resenta influența fiului său – periculos pentru status quo-ul postbelic. Practic, Grecia s-a împărțit în papandrești și anti-papandrești. De la vremurile lui Eleftherios Venizelos, poate, nu avusese un astfel de personaj care să constituie o bază pentru o divizare atât de profundă.

O țară care, cu puțin mai mult de un deceniu după sfârșitul unui război civil sângeros, credea că a dobândit un nivel de normalitate politică astfel încât să facă posibilă o alternanță guvernamentală lină, a realizat rapid că nimic nu era garantat: Spargerea taberei de centru, alinierea unei părți a acesteia cu Palatul și cu Dreapta, radicalizarea ulterioară a unei părți a societății și colaborarea acesteia chiar cu entitățile politice care reprezentau învinșii din Războiul Civil, au fost factorii care au revigorat vechile demoni și au transformat începutul promițător al decadelor în coșmar...

Thanasis Diamantopoulos s-a născut în Atena. A studiat Dreptul la Universitatea din Atena, apoi Științe Politice și Drept Public în aceeași facultate și Filosofie-Pedagogie-Psihologie la Departamentul de Filosofie. Primind burse succesive, a efectuat studii de masterat și a obținut titlul de doctor la Universitatea Sorbona, iar mai târziu a realizat cercetări postdoctorale la Oxford. Predă la Universitatea Panteion și a predat la Institutul de Științe Politice din Lille. Autorul a 25 de lucrări științifice și două lucrări literare.