Prin lectura marilor autori greci din antichitate, Jacqueline de Romilly încercă să ne facă să înțelegem teoria despre măreția Omului. Omul care, eliberat de frica divină, a creat realizări inegalabile și din acestea a apărut așa-numita Epocă de Aur: secolul V î.Hr. în orașul model al regimului superior, acela al Democrației, în Atena.

Pentru prima dată, zeii nu mai au capete de animale sau păsări, nu sunt șoimi, berbeci, câini sau vaci, nici creaturi fantastice cu trăsături teribile, ca în Egipt și în Asia, sau în India. Pentru prima dată zeii au trăsături umane. Pentru prima dată, oamenii se transformă în zei prin inventivitatea și puterea Minții.

Această experiență nu duce, însă, la un optimism naiv. Grecii nu cred că totul este roz pentru om. Tragedia și istoria ne arată, dimpotrivă, că ei conștientizează pe deplin înfrângerile, nefericirile, patimile și suferințele la care este expusă umanitatea.

„Valoarea strălucitoare a inteligenței acelui timp de Aur al Greciei constă în că avea o dorință arzătoare de a stăpâni pasiunile, de a evidenția valori, de a se dărui unui ideal superior care va rezista în timp. Conceptul de măreție intelectuală a Omului este un scop, o cucerire, o încercare mereu reînnoită în care omul, pentru a fi numit Om, trebuie să își dedice toate forțele…”