Într-o epocă turbulentă, precum Evul Mediu (secolele 12-13), o societate plină de umor și confuzie, formată din cler și studenți, cunoscuți sub numele de Goliardi, s-a opus statutului existent și a respins teoriile lui sterile. Cărțile de Dragoste Carmina Burana (Carmina Veris et Amoris) sunt cele mai numeroase, dar și cele mai reprezentative pentru personalitatea creatorilor lor.

În timp ce tiparul iubirii cavalerescului rafinat predomină în întreaga Europă, cu opera De Amore a lui Andreas Capellanus în centrul atenției, C.B. au surprins prin esteticitatea și estetismul lor. Femeia nu are niciodată imaginea unei existențe inaccesibile; apare cu plasticitatea unei Afrodita, a cărei grație și virtuți fizice sunt lăudate de poet într-un mod liber și adesea provocator.

Goliardi iubesc femeia cu pasiune și privesc rolul ei cu mai multă libertate și spirit de progres. Consideră iubirea, atât cea spirituală, cât și cea trupească, o acțiune corectă și necesară, pentru ca natura să se perpetueze în formele și speciile sale. Natura și, în special, înflorirea ei, primăvara, nu mai este un adversar misterios, ci un companion afectuos pentru Goliardi; este legătura strânsă dintre cele două elemente creatoare ale iubirii, spiritul și corpul.