Simbol al Parisului, al modernității, al comunicării, al științei sau al secolului al 19-lea, rachetă, tulpină, platformă de extracție, falus, paratrăsnet sau insectă, Turnul Eiffel este inevitabilul punct de observație asupra marilor trasee ale visului.
Pentru a îndeplini această funcție grandioasă, care îl transformă într-un fel de monument holistic, Turnul trebuie să evadeze din logică. Prima condiție a acestei evadări victorii este faptul că Turnul există ca monument complet inutil. Inutilitatea Turnului a fost întotdeauna resimțită vag ca un scandal, adică ca o adevăr prețios și neadminit.
A reușit să devină pe deplin simbolul Parisului doar atunci când a reușit să-și ridice deasupra sa ipoteca trecutului și să devină în același timp simbol al modernității. Atacul pe care l-a impus peisajului parizian (subliniat de adunarea de semnături din partea artiștilor) a fost intens. Turnul s-a dovedit, împreună cu Parisul în sine, un simbol al curajului creator, a fost gestul modern prin care prezentul spune nu trecutului.
Metalurgie, transporturi, democrație: Eiffel a oferit în secolul său, cu Turnul său, simbolul material al acestor trei cuceriri. S-a purtat o luptă „în numele gustului francez subevaluat”, s-a făcut apel la „sufletul Franței”, iar „fantaziile baroce și comerciale ale unui fabricant de mașini” au fost culpabilizate.
Extensia pe verticală a unui monument nu putea fi realizată de un arhitect, ci de un tehnician. Turnul stabilește astfel puterea tehnicii pure asupra obiectelor (clădirilor) care până atunci erau subordonate (cel puțin parțial) artei.
-R.B.
