„Și totuși era aici”, spune el. „Ce lucru? Paradisul?” La începutul toamnei anului 1975, Pier Paolo Pasolini îi trimite lui Eduardo De Filippo ultima, deși nu încă definitivă, versiune a scenariului - mai corect, am putea spune, a schiței - filmului său următor, așa cum plănuise, după „Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei”.

În aceste pagini, pe care De Filippo le primește cu aproximativ o lună înainte de asasinarea lui Pasolini, „în esență sunt toate”. Un text de valoare literară, cu puțin înainte de a-și găsi forma finală ca scenariul filmului neînregistrat al lui Pier Paolo Pasolini, cu care el intenționa să își încheie cariera cinematografică, se transfigurează - pentru prima dată în limba română - într-o carte.