Cine citește cu atenție Odiseea simte distanța mare de spațiu și timp față de textul său. Cu toate acestea, treptat apare conștiința că poemul, călătorind, vine și pleacă, se apropie și se îndepărtează, zâmbind uneori cu simpatie și alteori cu ironie.

Problema de traducere cea mai importantă în acest caz se leagă de reformarea ritmului original, care este în același timp stabil și variabil. Stabilitatea este impusă de continuitatea narațiunii epice, măsurată în hexametre dactilice de la primul la ultimul vers. Semănând cu un șarpe imens care, pe măsură ce se desfășoară, nu își schimbă niciodată forma articulată.

Cu toate acestea, manevrele, uneori imprevizibile, care transformă ritmul exterior în interior, pe măsură ce mișcarea discursului narativ se încetinește altundeva, sunt acum suspendate. Acest ritm interior al epopeii căuta propria sa eliberare, și astfel a apărut versul liber al traducerii.

Cititorul are acum în mâini o traducere autonomă; fără suportul textului original și al selecțiunilor, care și ele, la rândul lor, s-au autonomizat și circulă într-un volum separat. De asemenea, citește o traducere corectată, uneori în mod ascuns, alteori mai deschis. Căutând, așa cum spunem, forma sa finală - un vis greu de atins, dar reconfortant și încurajator.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]