Gândirea presocraticilor reprezintă pentru cercetare o provocare constantă și, în același timp, un domeniu al istoriei filosofiei de un interes excepțional din multe puncte de vedere. Din acest motiv, în cadrul cercetării internaționale apar în mod constant articole și lucrări științifice care se numără cu sutele în fiecare an.

Orice referire sau încercare de abordare și interpretare a gândirii grecești arhaice în general, care a alimentat reflexia presocraticilor, presupune o cunoaștere profundă a societății și a tuturor caracteristicilor sale antropologice. Fiecare aspect al gândirii acelor mari gânditori reflectă procese sociale și situații politice în sensul larg al acestui termen, așa cum erau percepute de filozofii greci antici, adică dimensiunea etică a societății.

Exprimarea filosofică a filozofilor presocratici constituie o avangardă spirituală pentru vremea lor și, în același timp, un document inegabil al efortului omului arhaic în spațiul grec de a depăși constrângerile sociale și religioase impuse și de a sparge învelișul explicației mitice a lumii. Din acest motiv, studiul gândirii lor are un caracter exemplificator pentru istoria ideilor și reprezintă întotdeauna o sursă inepuizabilă de inspirație și o fascinantă exercițiu spiritual.

Este, desigur, evident astăzi că studiul și cercetarea societății și a gândirii din această epocă, în care au trăit și au activat filozofii presocratici, trebuie să înceapă înainte de toate de la înțelegerea discursului lor, adică de la aprofundarea fragmentelor discursului lor filosofic și, secundar, dar necesar, de la studiul mărturiilor pe care le-au păstrat pentru noi autori posteriori ai antichității, până în epoca de apus a Bizanțului.