Cel mai important lucru scris de Plutarh este, conform unei opinii generale, `Viețile paralele`, adică biografii paralele, câte un cuplu de câte un politician sau general grec și roman, numărul acestora fiind 48, din care s-au păstrat 46.

El a scris, desigur, și `Etica`, numeroase tratate cu subiecte despre virtute, teologie, religie, politică și rolul filozofiei în formarea caracterului, în special al bărbaților publici, ale căror alegeri și acțiuni au influențat întotdeauna viața celor conduși.

Însă se pare că, cu `Etica` sa, nu simțea că reușește să atingă obiectivul său de a influența oamenii din vremea sa și de a-i îndrepta pe calea virtuții, într-o vreme în care Imperiul Roman se afla în apogeul său și se îndrepta spre un declin inevitabil.

Așa că s-a îndreptat către biografia marilor politicieni și generali din trecut, pentru a oferi exemple mai palpabile și mai umane - modele demne de urmat în cele mai mari momente ale lor sau pentru a evita activitățile ilegale ale acestora. Printre opțiunile sale se află Solon cu Poplicola, Temistocle cu Camillus, Aristide cu Caton, Pericle cu Fabius Maximus, Alcibiade cu Marcius, Pelopidas cu Marcellus, Alexandru cu Cezar, Agisilaus cu Pompeius, Dimitrie cu Antoniu și altele.

În `Viețile paralele`, Plutarh declară clar că nu scrie istorie și nici nu își concentrează interesul asupra înregistrării acțiunilor celor mai faimoși, ci, cu persoane reale și situații adevărate, radiografiază lumea lor sufletească și oferă cititorilor materialul istoric necesar pentru a înțelege caracterul bărbaților celebri și comportamentul lor moral.

Astfel, într-un mod desăvârșit, Plutarh reflectează și îmbină cunoștințele din trecut cu nevoia de înălțare morală a popoarelor și conducătorilor, într-o vreme cu simptome puternice de declin.

[Extras dintr-un text de prezentare al editorului sau al ediției]