Contribuția operei lui Henry Bergson la renovarea filozofiei începutului secolului XX, precum și influența pe care a exercitat-o opera sa asupra gândirii unor filosofi, psihologi, scriitori, artiști, dar și epistemologi sau oameni de știință din secolul XX (în special în prima jumătate a acestuia, nu doar în Franța) este incontestabilă.

În cadrul unei viziuni dinamocratice asupra realității, devin fundamentale conceptele de durată, intuiție, cele două tipuri de memorie, impuls vital, societate deschisă și închisă, precum și religie dinamică și statică.

Considerând viața ca un proces creativ continuu, Bergson propune în principal noi modalități de abordare a problemei timpului, libertății, percepției și imaginii, relației dintre suflet și trup sau, mai ales, între filozofie și știință.