Discursul teatral al lui Pári Takópoulou este la fel de recognoscibil și diferit ca și râsul său. În textele sale, fie că sunt poezie, romane, povestiri sau eseuri-critică, există un dialog constant. Adică, totul este teatru. Chiar și cele două volume ale „Testamentului Gol”, cel mai anarhic roman grecesc - Ilissos, atât de ușor de înțeles cât și „Finnegans Wake” al lui Joyce, este și el teatru. Este ceva firesc, pentru că își datorează geneza biblică lui „Penultimul din Monikins”, prima sa piesă de teatru, fără început și sfârșit. Teatrul său are ca act discursul său subversiv, iar discursul ca act subversiv, și aparține atât viitorului, cât și prezentului, de aceea nu riscă să devină un trecut răsturnabil.