Scientistul, în măsura în care produce lucrări științifice, reprezintă un factor de formare culturală, influențând pozitiv sau negativ evoluția structurii sociale.

Datorită acestui rol, nu poate sugera și invoca neutralitatea științei, rămânând în afara formării fiecărei realități teologice sau sociale.

Aceasta ceea ce studiază foarte bine cercetătorii istoriei științelor este că: sfârșitul unei mari revoluții științifice marchează începutul unor mari reorganizări sociale.

În momentul unei mari crize culturale, la fel ca în alte perioade similare, omul de știință trebuie să își asume riscul de a deveni un braț puternic pentru depășirea crizei, exprimându-se liber la toate nivelurile, indiferent de costul social și profesional, care de multe ori poate fi enorm.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]