Creștinul autentic este foarte uman. El evidențiază și onorează natura sa umană; nu o disprețuiește; nu îi este rușine de ea; nu o nedreptățește. Prin urmare, el înțelege slăbiciunile altora și propriile sale capacități. El este un mister de nepătruns, dar și acomodant cu toți. Viața lui are adevăr și dragoste; el are libertatea de a accepta și libertatea de a oferi. De aceea, el este foarte filantropic și social. Nu se mântuiește singur; împarte mântuirea. El poate să se golească de egoismul său și astfel să se unească cu Dumnezeu și cu frații săi.
Autenticitatea ajută creștinul să opereze constant la granița dintre Dumnezeu și om, rațiune și mister, dragoste divină și durere umană, libertate și ascultare. Îl inspiră să se miște dincolo de spațiul personal, măsura umană, timpul lumesc, ego-ul. La aceste granițe se ascunde Dumnezeu; dincolo de acestea se întâlnește fratele, eternitatea, harul, adevărul, Însuși Dumnezeu.
Patru prelegeri ale Mitropolitului de Mesogaia Nikolaos despre durere, întrebări fără răspuns, întâlniri divine și experiență autentică...