Cântecul smyrnean, dar și, în general, muzica Orientului, nu a apărut brusc în spațiul grecesc după Catastrofa din Asia Mică.

Cu cel puțin o jumătate de secol mai devreme, am avut o prezență timidă la început, dar rapid în creștere a `café-aman`. Într-o societate divizată cultural, cu cei mai mulți burghezi făcând că se bucură de o cultură europenizată și adunându-se în teatrele auto-intitulate, bucurându-se de ceea ce rămânea din provincele Italiei și Germaniei, iar pe de altă parte, de grecii simpli (cu G mare), care din diverse motive, fie profesionale fie familiale, au colonizat zonele urbane ale relativ noului stat grec, și care nu vedeau niciun motiv pentru care ar trebui să-și înlocuiască moștenirea muzicală tradițională cu ceva care le părea cel puțin străin și îi lăsa indiferenți.

Cine erau, așadar, clienții acestor cafenele? Credem că balanța se înclina spre a doua categorie de cetățeni din multe motive.

(. . .) [Fragment din textul introducerii ediției]