Această mică broșură am conceput-o cu mult timp în urmă, dar timpul nu m-a lăsat să o realizez; un ghid grăbit mă lua constant de mână și mă conducea cu pași repezi spre alte atracții ale dramaturgiei neoelenice și ale teatrului, tot mai mari și mai importante, astfel încât acest simpatic mic subiect a rămas ca suvenir pe rafturile memoriei și părea din ce în ce mai mic în praful atâtor neîmpliniri și în dezordinea planurilor neexecutate pe care la final le adună negustorul uitării.

Dar a arătat o uimitoare rezistență și perseverență în vârtejurile muncilor și în cercurile vremii și a crescut și s-a maturizat împreună cu mine, tot mai bogat în sensuri și emoții. Această simpatie secretă pentru acest subiect oarecum marginal, care hrănea în ascuns fragilul mugur, se explică, ca atâtea alte lucruri, autobiografic: familial, mă înconjor exclusiv de medici, în trecut, prezent și viitor, eu, singurul lipsit de arta lui Asclepios.

Așadar, cu forțele mele slabe am început să adun material timp de mulți ani, iar cu ajutorul unor lucrări de masterat, aceasta a căpătat o dimensiune respectabilă și cărțile pe care le adunasem pentru acest scop formau un mic turn. Din aburul creativ al entuziasmului ieșeau din când în când forme și idei, care căpătau din ce în ce mai clare forme, care s-au unit în final, ca vocile unei orchestre, într-un grafic complet.

Aceasta era acum scopul, metoda, graficul de execuție - dar încă lipsea timpul. Și anul acesta, vara a venit, se pare, plinirea vremii, „timpul”, acel moment dorit pe care îl apuci ca pe noroc din păr, și am furat timpul, ca pe cămașa zâne, pentru a face ceea ce am dorit atât de mult.

Un omagiu medicilor greci, care trebuie, desigur, citit cu umorul corespunzător, și un gest gentil față de oamenii care mă înconjoară cu prezența și dragostea lor. Și dacă nu am devenit, în mijlocul atâtor lumini hippocratice, un războinic vindecător al inevitabilului, ci am rămas un „pacient” nevindecat, să fie aceasta o mică dovadă că nu am rămas complet necolorat și neîntunecat în catacombe de note de subsol și în instanțele întunecate ale dovezilor științifice într-un alt domeniu, aparent străin de arta lui Hippocrate.

Subiectul combină teatrul cu medicina, scena cu funcția, reprezentația cu vindecarea. Sacralitatea și criticitatea relației medic-pacient au stârnit întotdeauna interesul dramaturgilor și, oferind o mică galerie de portrete ale medicilor din dramaturgia neoelenică, nu întotdeauna scutiți de satiră și caricaturi, sper să contribui cu un mic mozaic la literatura mondială în jurul acestui subiect. [...]

Pilio, 15 august 2003