Acest eseu consideră că Credința constituie punctul de plecare al Rațiunii. Conform credinței și rațiunii în fiecare moment, omul înaintează dialogând cu Natura prin intermediul instituțiilor sale simbolice, cum ar fi Mitul, Arta, Religia, Filosofia, Știința etc.
Filosofia, după un parcurs de 26 de secole, se îndreaptă spre decadență și uitare, conform marilor personalități de pretutindeni care ne înconjoară, mulți dintre aceștia anticipând sfârșitul Istoriei și al ideologiilor, moartea lui Dumnezeu și a celor asemenea. Cu toate acestea, gândirea filosofică nu este cu nimic pe moarte. Pe măsură ce specia noastră evoluează, concomitent cu eterna Odisee a întrebărilor sale, Știința - încă în stadiul copilăriei - va însoți mitul și reflecția, primii cercetători care i-au deschis calea pe deplin.
Umanitatea aici (cunoscută de fiecare dată) se extinde treptat. Totuși, ceea ce este dincolo (ceea ce rămâne necunoscut) rămâne infinit pentru noi. Poate că, oare, atmosfera rece a Nordului care a 'magnetizat' cultura umană - al cărei început a avut cândva loc în climatul tropical al Sudului - nu este decât cealaltă față a rațiunii reci care a nivelat instincte, visuri și speranțe?
Lumea ideală nu este decât o himeră a spiritului. Experiența sa momentanee este excepția care confirmă regula indiscutabilă a fluidității... Totuși, ziua însorită care succede întunericul disperat va marca întotdeauna nădejdea noastră nestinsă!
...elaborând ecuații pe baza simbolurilor și inventând alternativ noi dimensiuni, supercoarde, universuri paralele, găuri de vierme etc., ne înșelăm în van, investind ceea ce este nerezolvabil și metafizic cu ambițioase transformări matematice.
[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]
