Prima etapă a persecuțiilor a început în 1911. Tinerii turci au abolit privilegiile Patriarhiei și ale bisericii, dar și ale unor comunități. Cea mai dură măsură pe care o iau este mobilizarea creștinilor care sunt trimiși în „batalioanele de muncă” (Amele Taburu). În realitate, cei care servesc în acestea sunt folosiți ca sclavi în lucrări publice, muncind așadar ca cei condamnați la lucrări forțate.

A doua etapă a persecuțiilor începe odată cu începutul Primului Război Mondial, în care s-a alăturat și Imperiul Otoman pe 28 octombrie 1914. Generalul german Liman von Sanders, pe atunci șef al misiunii militare în Imperiul Otoman, le-a sugerat tinerilor turci care dețineau puterea la Istanbul că imperiul lor nu poate fi liniștit atâta vreme cât grecii domină pe coastă și armenii în interior. Trebuia cu orice preț să fie eliminați acești doi popoare cu o conștiință națională dezvoltată. Pentru greci ordonă mobilizare, dar și deportări. Ii conduc în adâncurile Asiei Mici, prin munți sălbatici și condiții meteo nefavorabile. Zăpezile și ploile îi rănesc. Bătrâni, copii și femei mor în drumul teribil către locul exilului, care este în mod oficial determinat, dar când ajung acolo li se spune că fie trebuie să continue spre un alt loc mai îndepărtat, fie să se întoarcă. Și nu există odihnă. Multe femei s-au sinucis sărind în apele înghețate ale râurilor, așa cum au făcut sufletele de la Sulie în 1805 în Zaloggo.

A treia etapă a persecuțiilor a început sub conducerea lui Kemal (1919 - 1923), care pe 19 mai 1919 a debarcat la Samsun. Cei deportați care s-au întors din exil nu au îndrăznit să meargă în satele lor. Acolo acționau cețele, bandele de hoți organizate de Mustafa Kemal împreună cu Topal Osman. Aceștia constituiau acum puterea în satele grecești. Grecii care în timpul deportărilor și mobilizării s-au refugiat în munți, unde s-au înarmat, continuă această viață și reprezintă o contrapondere față de cețe. Acest lucru se aplică în special pentru Pont. Grecescul din Caucaz și din Noua Rusie va fi testat dur în perioada marii colectivizări a Uniunii Sovietice (1925 - 1933) dar și în timpul marelor epurări din 1935 - 1940 și pe durata celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mulți au fost mutați în Asia Centrală.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]