Lumea bizantină a demonstrat în multe cazuri cât de departe au fost valorile teoretic înalte și idealurile pe care le-a promovat, în raport cu aplicarea practică și realizarea acestora. O astfel de valoare, în opinia mea, a fost prietenia.

Bizantinii, dintr-o mulțime de motive care sunt discutate în această carte și care nu sunt străine de evenimentele istorice ale epocii, pe de o parte, laudă prietenia și, pe de altă parte, prin comportamentul lor o desconsideră. Astfel se evidențiază marele decalaj dintre cuvinte și fapte, precum și tendințele subiacente de aversiune față de prietenia sinceră.

Este vorba despre o epocă a instaurării unei alte prietenii, prietenia ca legătură politică, ca mijloc de restabilire socială și validare. Acesta este rolul pe care trebuie să-l joace o relație prietenească în realitate, dincolo de scrisorile exagerat de melodramatice pe care bizantinii le trimit între ei, scrisori care dezvăluie golul emoțional ce domnește în cercurile elitei alfabetizate din Constantinopol.

Totuși, decalajul dintre cuvinte și fapte nu umbrește toate relațiile interumane. Prin examinarea materialului primar, se constată că sentimentele nu au dispărut, însă acestea se salvază nu în prietenie, ci în homosexualitate.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]