Acest volum colectiv abordează fenomenul noii extreme drepte, așa cum acesta se reflectă în primul rând pe plan ideologic, în planul partidului/oportunităților și pe plan politic/programatic în democrațiile mature din Europa (Franța, Austria, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Marea Britanie, țările Scandinave) și în SUA.

În plus, noua extremă dreaptă este examinată având ca focal pe regimurile post-comuniste recente (Rusia, România, Serbia), care au intrat într-un proces de parlamentarizare și de democratizare treptată, dar instabilă, după prăbușirea „socialismului real” în Europa Centrală și de Est și în Balcani.

Editorul ediției în limba engleză, Paul Hainsworth, compară extrema dreaptă cu „o alchimie complexă”. Extrema dreaptă, pe planul discursului ideologic, al pozițiilor politice și al obiectivelor programatice, precum și în ceea ce privește atractivitatea electorală în rândul alegătorilor, se prezintă ca un amestec de elemente heterogene.

Deși în carte sunt evidențiate dificultățile de definire și clasificare a extremei drepte, partidele sale politice apar postbelic, odată cu caracteristicile formaliste ale autoritarismului de dreapta, accentuând problemele „legalității și ordinii”, uneori cu cele ale șovinismului paternalist, aspirând la excluderea imigranților din serviciile statului de binefacere, și alteori cu trăsăturile populismului anti-stat, aducând acuzații împotriva instituțiilor reprezentative și a liderilor politici.

Dorința deschisă a partidelor de extremă dreaptă este de a reorganiza sistemul politic și de a-l deplasa în direcția propriilor idei. În realizarea unui astfel de obiectiv, conducerea lor politică contribuie semnificativ. Persoane precum Fini, Haider sau Le Pen sunt în măsură, cu abilitățile lor retorice și „media”, să submineze angajamentul unui segment al electoratului față de regulile și valorile democrației liberale și ale societății pluraliste.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]