Scrierea cărții intitulată Istoria cinematografiei de către un autor grec, acum câțiva ani, ar fi fost considerată o impudicitate; pentru că, oricât de mult munca istoricului este legată de înregistrarea documentată a evenimentelor, bazată pe pașii cercetătorilor anteriori, scrierea unei istorii a cinematografiei necesită și o opinie personală.

Asta înseamnă că autorul, pe lângă accesul la o bibliografie documentată, ar trebui să aibă și capacitatea de a viziona cel puțin cele mai importante dintre filmele menționate. Și, până de curând, singurul mod de a viziona filme „în afara epocii” era vizita la Arhiva de Filme.