CÂND ACUM CÂȚIVA ANI AM AJUNS, refugiatu, în Vest, dorința mea arzătoare de a vorbi despre cum a fost viața sub dictatura românească - și, cel mai important, despre lecțiile pe care cineva le putea învăța dintr-o astfel de experiență - s-a lovit de senzația că întregul 'repertoriu' al dissidenților est-europeni fusese deja saturat, deoarece suferințele și durerea deveniseră locuri comune clasificate demult sau chiar comerciale.

A ceea ce mă interesa în principal să discut, în faza inițială a exilului meu, era relația dintre autor, Putere și masele, nu foarte nevinovate, ale celor oprimați. Și, bineînțeles, relația autorului cu regimul său vulnerabil. 'Am dezvoltat în timp un profund scepticism față de kitsch-ul politic, devenind din ce în ce mai suspicios față de etichetele care ne manipulează. Scepticism și suspiciune care nu au cedat cu nimic.

În calitate de outsider al ambelor sisteme - al Europei de Est și al societății vestice - , eu nu puteam ignora ironia duală a situației. Multe întrebări s-au acumulat în primii ani ai exilului meu, în drumul greu de la o margine a lumii la cealaltă, o trecere care nu a diferit mult de un salt în gol. 'Esesurile de față, care respectă regulile unei retorici dialectice și jurnalistice, abordează, toate, relația dintre autor, pe de o parte, și ideologia totalitară și societatea, pe de altă parte, într-o țară unde tradiția politică nu a fost întotdeauna cea mai bună posibilă și unde dictatura din ultimele decenii a fost un amestec grafic de brutalitate și farsă, oportunism și demagogie.

Tragedia totalitarismului nu se uită ușor, dar nici comedia sa, deoarece acestea sunt indivizibile. Orice avea legătură cu politica părea contaminat. Nu doar Puterea, ci și rezistența împotriva ei. Element marginal al unei situații marginale, autorul devine în acest caz simbolul impasului întregii societăți.

Nostalgia mea este compusă din oameni și cărți, durere, speranțe, furie - pe scurt, tot ceea ce a dăruit suflet și vitalitate acelei unice țări, care se numește viața unui om. Prea des, Binele este tăcut și discret, desfășurând manevre complicate pentru a evita agresivitatea zgomotoasă a Răului. Iar Adevărul, care supraviețuiește fragmentar în ambiguitate, găsește refugiu într-o limbă întunecată și ingenios codificată.