Uneori mă întreb dacă mama mea este NEBUNĂ. Alteori, știu sigur că este. Ca azi. Drama a început dimineața, când am întrebat-o, fără griji, dacă mi-ar cumpăra unul dintre acele noi, super tari iPhone-uri care fac aproape orice. Pentru mine, este un ingredient esențial al vieții, probabil pe locul doi după oxigen. Ce mod mai bun de a-mi asigura un loc în gașca celor POPULARI (Zei și Dive Populare) de la Westchester, noua mea școală privată, decât să-i impresionez cu un telefon de ultimă generație? Anul trecut, cred că am fost SINGURA elevă din ÎNTREGUL gimnaziu care nu avea telefon. Așa că mi-am cumpărat foarte ieftin un model mai vechi, la mâna a doua, de la o licitație pe eBay. Era mai mare decât mi-aș fi dorit, dar m-am gândit că la prețul de 12,99 dolari nu aveam cum să regret.
Am pus telefonul în dulăpiorul meu și am răspândit vestea: acum, toți mă puteau suna pentru cele mai „SUCULENTE” bârfe pe NOUL meu telefon! Apoi am început numărătoarea inversă. Momentul în care viața mea socială urma să explodeze se apropia. M-a apucat o groază de emoții când am văzut două fete din gașca celor POPULARI mergând pe coridor și apropiindu-se de mine, vorbind la telefoanele lor. S-au oprit în fața dulăpiorului meu și au început să se poarte super prietenos. Apoi m-au invitat să stau cu ele la prânz. Eu am răspuns: „E... bine”, deși în interior săream de bucurie ca Snoopy când face „dansul fericirii”.
