Acest dicționar a început cu ani în urmă, ca răspuns la nevoia de comunicare între cele două popoare, pe care am văzut-o ca fiind intensă prin munca mea la Ambasada Japoniei, nu doar pentru a se apropia unul de celălalt, ci pentru a se cunoaște și înțelege mai bine și prin această abordare să devină mai bogați în experiență și cunoștințe.

Până la urmă, ambele popoare, cu o istorie și tradiție culturală atât de lungă, cu multe idealuri comune, dar și diferențe esențiale, au multe de spus unul altuia. În mulți ani care au trecut de la prima încercare de a compila dicționarul până la forma sa actuală, evoluțiile au fost rapide, cu cele mai semnificative pentru dicționar fiind reformele educaționale din ambele țări și progresul tehnologic care a necesitat adaptarea sa la noile condiții. În același timp, dicționarul, dintr-o ediție de buzunar de bază, care a fost ideea inițială, a evoluat, incluzând din ce în ce mai multe cuvinte și subiecte mai largi, pe măsură ce publicarea sa a fost întârziată, așa cum este menționat în prefața primei ediții. Dezavantajele tehnice și alte imperfecțiuni ale primei ediții a dicționarului, ca singura lucrare în acest domeniu, au necesitat revizuirea sa. Această lucrare a fost ocupația principală în ultimii opt ani, nu doar pentru sarcina dificilă în sine, ci și pentru problemele tehnice majore care continuă să apară în timpul procesării sale pe un computer de către un nespecialist în acest domeniu. În selecția intrărilor, gândul la un grec și un japonez care stau unul în fața celuilalt încercând să comunice a dominat întotdeauna. Ce vor spune, despre ce ar putea discuta, pe ce subiecte ar putea extinde? Subiectele de conversație s-au extins continuu… Desigur, au fost din nou multe discuții și căutări cu prietenii japonezi, în multe cazuri până la intrarea finală, în efortul de a îmbunătăți cu adevărat dicționarul, nu doar cu adăugarea multor explicații de sens, exemple, fraze stabilite, etc., dar mai presus de toate, pentru acuratețea redării. Cu toate acestea, există încă o anumită preocupare, deoarece redarea unui cuvânt grec în limba unui popor cu o istorie atât de lungă, cu diferențe de clasă în cursul său istoric, cu o cultură și mentalitate diferită, este dificilă în multe cazuri, mai ales când vine vorba de emoții, caracter, valori morale, elemente ale patrimoniului cultural și altele. Și prin redare, mă refer la cuvântul japonez care va avea dimensiunea, profunzimea și emoția cuvântului grec înregistrat. Multe cuvinte grecești care exprimă emoții sau situații cu exagerare, de exemplu, petrecere, zgomot, etc., au trebuit să fie micșorate, intensitatea redusă, pentru a fi redată.