Subiectul datoriei publice a constituit și continuă să fie piatra de temelie a aventurii grecești. Incapacitatea de a o servi a dus țara la primul memorandum, iar necesitatea de a normaliza costul serviciului său a determinat creditorii să realizeze una dintre cele mai mari restructurări de datorie din istoria recentă. Procesul de revizuire a termenilor de serviciu și restructurare a datoriei publice este în curs de desfășurare.

Indiferent de diferențele lor, toate estimările converg în scenariul de bază spre un orizont de perpetuare a problemei, în timp ce, în cazul în care vor apărea evoluții economice negative, se va produce o „expansiune explozivă” a acesteia. Dacă luăm în considerare și inversarea politicilor de relaxare cantitativă a Băncilor Centrale, anunțata anulare a programelor de achiziție de obligațiuni ale statelor membre ale Zonei Euro de către Banca Centrală Europeană, evoluția recalibrării riscurilor pe piețele de obligațiuni și estimările pe termen mediu și lung ale unei creșteri economice anemice pentru cele mai multe economii dezvoltate, atunci problema datoriei publice păstrează încă caracterul de piatră de temelie pentru evoluțiile viitoare și necesită o evaluare substanțială a politicilor implementate - nu doar din motive istorice.

Propunerile pentru datoria grecească sunt publicate și evaluate în perspectiva încheierii și celui de-al treilea program și a ieșirii pe „piețe”. Se subliniază că, după o perioadă de peste opt ani de criză și în timp ce au avut loc mai multe intervenții în gestionarea datoriei, nu există un mecanism pentru reducerea nominală a datoriei țărilor membre ale UEM.

În acest context, a fost necesar ca datoria grecească să fie „botezată” sustenabilă pentru a putea fi posibilă ocolirea articolelor funcționării ESM și FMI. Rezultatul acestor deficiențe este incapacitatea de a oferi soluții decisive pentru datoria grecească, având în vedere că măsurile adoptate au fost mai degrabă măsuri pentru a face față unei crize de lichiditate decât măsuri pentru criza datoriilor.

Structura actuală a datoriei grecești o face vulnerabilă la atacuri speculativ, și, prin urmare, o transformă într-un factor de destabilizare. De asemenea, menținerea pe termen lung a unei datorii mari în moneda care nu este controlată de Banca Centrală internă conține un element inerent de destabilizare, care amplifică crizele și răspunde la atacurile speculative.

Așa cum este evident din evaluarea intervențiilor în valoarea prezentă netă a datoriei, limitele ingineriei financiare s-au epuizat. Dacă nu se va reduce valoarea nominală a datoriei grecești, având în vedere traiectoria sa, atunci soluția problemei datoriei se va muta în secolul douăzeci și doi.