De la o vârstă relativ tânără, Schopenhauer scria într-un caiet diverse gânduri, atât ale lui, cât și ale altor gânditori, pentru utilizarea sa personală în viața de zi cu zi.

Către sfârșitul vieții sale, el vorbea adesea despre acest caiet cu studenții săi, pe care îl caracteriza, împrumutând expresia lui Marcus Aurelius, "Meditatiile" și pe care intenționa să-l publice postum. Totuși, caietul, după moartea sa, a dispărut într-un mod misterios.

Cu toate acestea, pe baza biografiei filozofului scrise de un student al său, care se spune că a păstrat caietul pentru sine și a folosit fragmente din acesta pentru redactarea lucrării, s-a realizat o reconstrucție credibilă a conținutului său.

Coloșul de reflecții care se găsește în caiet face personalitatea și atitudinea de viață a lui Schopenhauer extrem de tangibile pentru cititor. Filozoful discută aici despre multe și diverse probleme ale vieții sale personale și despre modul în care le abordează: despre situația lui financiară, despre relațiile cu sexul opus, despre spaimele și anxietățile care îl bântuiau, despre convingerea sa fermă referitoare la chemarea sa și la lucrarea pe care crede că i-a fost încredințată, despre solitudine și misantropia sa.

El vorbește despre toate acestea purtând un dialog viu cu alți filosofi, gânditori, poeți, și folosindu-se de spiritul și stilul său personal inconfundabil, atât de critic și acid...