Democrația, democrația liberală reprezentativă, funcționează prin definiție conjunctural, prin ciclurile alegerilor periodice, dar este evaluată în cele din urmă istoric, în urma rezultatelor și retrospectiv.

Democrația se mișcă în ritmul scurt al timpului istoric, dar rezultatele alegerilor democratice apar adesea în profunzimea timpului istoric lung.

Ascensiunea paralelă a naționalismului radical-populist și a extremei drepte, extinderea euro-scepticismului, tendința spre democrația autoritară (democrație neliberală), decizia britanică de a ieși din UE sunt fenomene interioare care se desfășoară - în mod diferit și cu ritmuri diferite de la o țară la alta - pe un numitor comun, care este funcționarea, patologiile și reziliența Democrației.

Totuși, epoca modernă, care a valorificat forma completă a democrației liberale, a adus în prim-plan și instituția care încearcă să împace relația dintre Democrație și conjunctură cu Istoria în același timp. Această instituție este Constituția.

Când se pune în mișcare procesul de adoptare sau revizuire a Constituției, atunci conjunctura constituantă sau revizuitoare capătă privilegiul greu și periculos de a revendica caracteristici istorice. Atunci apare riscul ca alegeri superficiale, temporare, conjucturale, neprocesate, populiste - sau cel puțin pur voluntariste - să capete maxima putere legală a unei dispoziții constituționale și să apară ca fiind „istorice”. Totuși, nu există o formă mai rea de populism decât populismul constituțional.

Aceasta carte își propune să funcționeze exact ca un contrapes al populismului constituțional.