Două femei îl iubesc cu pasiune pe Fernando. Ambele au fost abandonate de el în trecut și au suferit profund, ceea ce le face să fie camarade în destinul lor.

Cecilia (soția) îi propune lui Fernando să trăiască împreună cu Stella (amanta) și să împărtășească „o casă, un pat și o groapă”. Ele nu renunță la Fernando, ci la dorința de a-l avea pe fiecare doar pentru sine. Nu îl resping pe iubitul lor, ci convențiile.

Influennțat de un mit medieval, Goethe scrie o dramă, la sfârșitul căreia apare un „triunghi amoros”, care exprima perfect sensibilitatea și individualitatea mișcării „Furtună și Îndârjire” și care a provocat reacția furioasă a publicului conservator al vremii.

Lucrarea este prezentată pentru prima dată în limba greacă, iar ediția include ambele versiuni ale finalului: versiunea din 1776, care a provocat un freamăt cu „imoralitatea” sa fără precedent, și versiunea din 1806, în care Goethe, posibil la sugestia lui Schiller, transformă drama în tragedie, restabilind astfel ordinea morală.