Eliberarea Greciei la sfârșitul celei de-a treia decenii a secolului al 19-lea nu a fost doar o ruptură radicală în destinul istoric al țării, ci a îndreptat, de asemenea, parcursul social și cultural spre obiectivul irevocabil al progresismului urban.

Au fost înființate noi orașe, iar cele mai vechi au căpătat o nouă față. Concepția arhitecturală a clădirilor urbane din secolul al 19-lea a avut ca punct de plecare - așa cum era firesc - clasicismul european, dar a fost cultivată și dezvoltată la umbra unor modele inegalabile: monumentele clasice ale Acropolei.

Așadar, în Atena, capitala greacă reînviată, s-a modelat o arhitectură neoclasică fără precedent în ceea ce privește calitatea și durata aplicării. Aceste forme, fie neoclasice, fie de istoricism târziu, au înflorit în aproape toate orașele, într-o arhitectură comună, a cărei prezență a marcat peisajul urban al țării până la începutul secolului 20.

Este un fenomen fără precedent, care, prin arhitectura sa, dar și prin dimensiunea sa artistică, dobândește în vremurile noastre un interes din ce în ce mai mare și mai amplu.