«În aceste pagini voi vorbi despre Înțelepciunea Vieții în sensul obișnuit al cuvântului, ca fiind arta de a ne organiza viața astfel încât să obținem cea mai mare plăcere și succes posibil; o artă a cărei teorie am putea să o numim Eudaimonologie, deoarece ne învață cum să existăm fericiți. Dacă o privim dintr-o perspectivă pur obiectivă, sau mai bine spus după o gândire calmă și matură –deoarece problema implică neapărat evaluări subiective–, existența fericită poate fi definită poate ca aceea pe care am prefera-o clar în detrimentul inexistenței, ceea ce implică faptul că ar trebui să perseverăm în aceasta datorită valorii sale intrinseci și nu doar din teama de moarte și mai mult, să nu dorim niciodată să ajungă la un sfârșit».

Schopenhauer este unul dintre puținii filosofi care pot fi înțeleși fără note explicative. El însuși susține că toate teoriile sale derivă direct din viață, că au ca sursă de inspirație observația și că interpretează lumea așa cum este; și că, indiferent de opinia sa, insistă să facă apel la experiența cotidiană.

«Toată filozofia este într-un fel efortul de a găsi o principiu unificator, de a descoperi cea mai generală idee care guvernează tot domeniul naturii și cunoașterii. Bazându-se pe una dintre aceste generalizări îndrăznețe care adesea marchează un adevărat progres în știință, Schopenhauer a conștientizat că acest principiu unificator, această unitate subiacente constă într-o voință, pe care ne-o dezvăluie auto-conștiința».

Din prefața lui T. Bailey Saunders